Oficial, ieri am implinit doi ani si sapte luni... este uimitor cata capacitate de intelegere are un copil atat de mic si cat de bine poate corela cauza cu efectul... Ceea ce pentru mine a fost uimitor in dezvoltarea capacitatii de intelegere fost comportamentul in perioada in care a fost bolnavioara si a trebuit sa indure ca sa "se faca bine"... Bianca a avut puterea sa inteleaga faptul ca injectiile nu sunt un lucru rau, ca trebuie sa recoltam sange pentru analize ca sa vedem ce este in neregula si ca nu are voie sa iasa din casa sau sa se spele pe cap pana e doamna doctor nu ne da confirmarea ca suntem bine... timp de zece zile cat a avut branula in mana a dat singura manuta sa i se adinistreze doza de antibiotic, a avut foarte mare grija sa nu iasa branula stiind ca va trebui sa mergem sa punem alta daca aceasta nu mai merge...
cu greu au trecut aceste zile... tot copilul meu de doi ani si jumatate atunci cand s- trezit din anestezie a spus: "Nu mai plange, mami! O sa fie bine!"... este emotionant dincolo de lacrimi... mama fiind si trecand prin aceasta experienta neplacuta, ma gandesc in fiecare zii la copiii bolnavi care isi petrec mult timp in spital si ai caror parinti trebuie sa indure suferinta unei parti din ei... Abia cand ajungi intr-o situatie ca asta incepi sa apreciezi ceea ce ai, sa multumesti pentru un lucru care alteori parea banal: "Sanatatea!".
Nu vreau sa intristez pe nimeni... mai ales ca acum suntem bine... Am auzit de multe ori lucruri de genul: este mic, nu intelege, nu stie, nu poate... ceea ce am trait si traiesc in fiecare zi alaturi de acest copil minunat nu poate decat sa demonstreze ca pot, stiu si inteleg mult mai multe decat ne imaginam noi, adultii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu